Povestea noastra

Dragi părinți,

fam-maurer

Cred cu tărie că viața unui om nu este completă decât atunci când devenim părinți. Este un moment magic, în care dragostea noastră începe să se reverse asupra unui suflețel curat și plin de candoare.

Pe masură ce trec anii, cu la fel de multă dragoste, primează obligația noastră de a fi în permanență responsabili față de copilul nostru și de a-i oferi o viață cât mai bună și liniștită.
Contează enorm ca noi înșine și viața pe care o ducem sa fie exemple pozitive, și natural… copilul nostru va crește frumos!
Ca tânară mamă a doi copii, sunt extrem de atentă la condițiile de igienă și alimentație, dar și la mediul înconjurător. Am avut șansa să îmi cresc copilul într-o locuință nouă, într-un cartier confortabil, într-un oraș curat și verde.

Acum a venit vremea să ne lărgim orizonturile: este vârsta grădiniței! Cel mic trebuie să “scoată capul afară” de sub aripile mele ocrotitoare, să devină încet-încet un copil mai puternic și să interactioneze cu cei de vârsta lui.
Mă gândisem deja cu ceva timp înainte cum va fi în perioada preșcolară și în ce mod aș putea contribui cu adevarat la dezvoltarea armonioasă a copilului meu. Împreună cu soțul meu, am luat decizia să construim o grădiniță în cartier, pe fundamentul valorilor Avantgarden: calitate, seriozitate și consecvență. Nu ne-am gândit doar la condițiile optime ale clădirii în sine, dar și la o calitate educatională, stimulantă, pe care să le-o oferim celor mici. Astfel, a luat ființă Grădinița OAC. Un loc în care am investit suflet și pentru care am selecționat oameni de calitate, exemple pozitive pentru noi toți.

Gradinița este deschisă tuturor copiilor începând de la vârsta de 2 ani, indiferent de naționalitate sau religie. Grupele vor cuprinde un număr de maxim 14 copii, iar predarea poate fi în limba engleză sau germană. Un aspect esențial pentru noi este hrana oferită celor mici. Calitatea alimentelor de acasă se va regăsi în meniurile de la grădiniță, care sunt special concepute de un nutriționist, pentru un aport complet de nutrienți.
Asigurând astfel o alimentație BIO, copiii vor învăța de mici să se bucure de legume și fructe proaspete, de gustări și feluri principale preparate numai din ingrediente naturale, a căror calitate va contribui la o dezvoltare corespunzătoare.
Nu am omis nici sănătatea copiilor: odată cu grădinița, am deschis în cartier un cabinet medical cu personal calificat, în care se vor oferi consultații gratuite.

Scopul principal al cabinetului este susținerea unui mod de viață natural, începând de la alimentație până la prescrierea unor tratamente nutriționiste adecvate, iar tratamentele vor fi realizate cu profesionalism, de medici competenți atât în terapiile tradiționale cât și în cele naturiste.

Dragii mei, în calitate de părinte, am ales să-mi dedic mare parte a timpului acestui proiect, prin care celor mici li se oferă șansa de a crește în armonie, cu valori prețioase și principii sănătoase de viață. îi așteptăm și pe micuții voștri să se bucure de toate condițiile create, de un alt ‘acasă’.

Din suflet,
Nina Maurer